„Fără Ideal” de Henryk Sienkiewicz – Recenzie și viziune interpretativă

Introducere

Aceasta este o poveste de dragoste clasică deosebită. Spun poveste de dragoste clasică pentru că nu ilustrează un tip de iubire care nu ar avea potențial să se împlinească sau care reprezintă doar un moment în destinul tragic al omului, nimic mai mult, cum este cazul în operele lui Dostoievski, ci este pur și simplu o iubire puternică cu un potențial de a se înfăptui uluitor de mare. Ceea ce face ca această poveste de dragoste să fie deosebită  este cauza pentru care produce suferință, lucru care și înglobează caracterul moralizator al operei.


Despre_Autor

Henryk Sienkiewicz. Pentru cei care doresc să-și îmbogățească cultura generală cu câteva date despre autorul operei despre care dorim să discutăm (ceea ce vă și recomand să faceți), am extras câțiva ani de reper din viața lui Henryk:

1846: S-a născut la 5 mai, într-o localitate din Podlasie, Wola Okrzejska, în Polonia;

1858Este înscris la un liceu real din Varșovia, pe care-l va termina cu mare greutate din pricina lipsurilor bănești;

1866La 20 de ani se înscrie la Universitatea din Varșovia. Probabil că lipsa resurselor financiare îi determină pe părinți să-l îndemne pe tânărul Henryk să urmeze dreptul și mai apoi medicina. Totuși, acestea nu aveau să fie ultimele schimbări pe care studentul le va face, transferându-se în cele din urmă la științe umanistice (filologie);

1872Scrie primul roman, În zadar, pe care îl face public prin revista Wieniec;

1884: Tipărește Prin foc și sabieurmând să completeze trilogia cu Potopul (1886) și Pan Wołodyjowski (1887-1888)Această operă îi va aduce în cont o sumă de 15.000 de ruble, dăruite de un necunoscut. Cu acești bani el instituie o bursă pentru creatorii bolnavi de ftizie (!), în 1889;

1891Scrie romanul Fără ideal, în care critică aristocrația pentru absența unor idealuri ferme;

1896Apare Quo vadis – operă inspirată de persecuțiile creștinilor în timpul împăratului Nero, pentru care, alături de alte romane, i se conferă lui Sienkiewiczîn 1905premiul Nobel;

1916La 15 noiembrie, moare, la Vevey, în Elveția. A fost adus în țară abia în 1924 și înmormântat cu fast și prețuire la catedrala Sf. Ioan din Varșovia.


Rezumat

În Fără ideal, Leon Ploszowski, un tânăr în vârstă de 35 de ani, provenit dintr-o familie deosebit de bogată, se întoarce acasă de la Roma pentru a participa la o petrecere de familie, unde o întâlnește pe Aniela, de care se și îndrăgostește. Tânăra Aniela este principala armă a mătușii lui Leon, care a încercat de foarte multe ori să-i găsească o soție.

Nevenindu-i să creadă că simte așa o dragoste pentru minunata Aniela, Leon este gata să facă pasul hotărâtor, ba chiar vorbește și cu tatăl său foarte bolnav despre căsătoria cu Aniela. Călătoria spre Roma (unde se afla tatăl lui Leon) îi răcesc oarecum sentimentele tânărului față de Aniela, iar moartea tatălui său, care s-a ivit la scurt timp după sosirea lui Leon la Roma, îl va zdruncina sufletește și îi va declanșa o tulburare lăuntrică gravă.

În timpul acesta, el dezvoltă o atracție deosebită pentru o doamnă, Laura Davis, cu care începe o relație amoroasă. Devine pasiv în legătură cu Aniela, este avertizat că aceasta, dacă nu va primi niciun răspuns din partea lui, se va căsători cu domnul Kromicki, un om de afaceri. El își exprimă direct consimțământul la această căsătorie printr-o scrisoare, într-un moment de totală indiferență, moment pe care îl va regreta pentru tot restul vieții.
Vor urma episoade nenumărate de conflict, atât lăuntric cât și exteriorizat, Leon încercând cu disperare să o convingă pe Aniela să-și părăsească soțul de dragul unui așa-zis ideal în iubire, lucru pe care Aniela nu-l va face. În calea lui Leon mai apare o femeie, Klara, care nutrește dragoste pentru tânărul filosof, în tăcere. Această dragoste nu se va împlini nicicând, fiind limitată chiar de către Klara la stadiul de prietenie, știind de zbuciumul sufletesc al lui Leon, având ca principală cauză pe Aniela. Klara va avea grijă de Leon, care se îmbolnăvește grav din cauza sufletului său neliniștit.

Finalul tragic al romanului este deosebit de aglomerat. Aniela află că va avea un copil, timp în care Kromicki, soțul ei, este plecat într-o călătorie de afaceri. Dând greș, pentru a nu fi acuzat pe nedrept de înșelătorie și neștiind de frumoasa veste a sarcinii Anielei, Kromicki se sinucide. În zadar cei de-ai casei se vor strădui să ascundă această veste de Aniela, aceasta îmbolnăvindu-se dintr-o cauză separată de cea a sinuciderii soțului ei. Aniela pierde sarcina și află în cele din urmă despre tragicul eveniment al pieirii lui Kromicki. Boala ajunge să-i curme viața, ceea ce îl va împinge pe Leon pe culmile disperării, de pe care se va și arunca, sinucigându-se.


Interpretare

Mai întâi, câteva cuvinte despre abordarea romanului în stilul jurnalului. Personal, o consider o abilitate excepțională a lui Sienkiewicz. În primul rând, ne permite să vedem lumea direct prin ochii personajului, narațiunea fiind, firește, subiectivă. Jurnalul oglindește perfect viața personajului. Elemente precum: data, locația, momentele din zi în care scrie ne dau un indiciu precis asupra stării sufletești a lui Leon. Câteodată nu scrie cu lunile (cel mai mult nu a mai scris timp de 10 luni!), alteori scrie de două ori în aceeași zi. Scriitorul s-a folosit de asta și pentru a introduce un semn puternic la sfârșitul romanului, prevestitor tragediei, anume schimbarea momentului din zi în care Leon scrie în jurnal:

Acum scriu dimineața, căci seara cobor întotdeauna în subteranele în care sălășluiește teama.

(Henryk Sienkiewicz – Fără ideal, ed. Leda, București 2005, pg. 415)

Lectura romanului este relaxată, tocmai datorită jurnalului. Nu se întâmplă lucruri în fiecare zi, nu suntem supuși niciunei tensiuni persistente în acțiune. Jurnalul îi oferă timp cititorului pentru a se înțelege cu autorul său și în același timp creează conexiunea aproape imediat, paradoxal chiar.
Leon vorbește cu viitorul său aproape în permanență, își vorbește lui, fără a avea conștiința că cineva ar putea să-i citească jurnalul, ceea ce este și caracteristic acestei specii de scriere. Tocmai de aceea avem siguranța sincerității sale. Leon este pur și simplu Leon. El și nimeni altul. Să ne îndreptăm privile asupra sa:

Leon este prin excelență un filosof, și nu unul obișnuit. Este o extremă pe care autorul a înțeles să o exploateze, astfel încât să scoată  în evidență ceea ce, până la urmă, îl și îngrijora în societatea sa: lipsa idealului. Este extrem de cultivat, referințele pe care le face în jurnalul său trădează o dragoste nestrămutată pentru orice formă de cultură: literatură, pictură, istorie ș.a.m.d.

Filosofia lui Leon este una bolnăvicioasă. Este lipsit întru totul de siguranță, căci își restălmăcește fiecare decizie precum un fizician care nu va mai ajunge niciodată să-și publice cercetările. Trăsătura principală a lui Leon este scepticismul. Lipsa aceasta de siguranță este expresia trăirii fără trăire. Simpla deținere a vieții în trupul nostru nu ne oferă în niciun fel fericirea pe tavă. Leon este un pesimist devotat acestei stări și cu fiecare episod din roman, el reintră într-un cerc vicios din care nu mai scapă până la un deznodământ tragic. Mai întâi, sufletul său în esență bun și hotărât îi transmite trăirea, îi dă impulsul de a trăi. Apoi, Leon începe să cugete. Și cugetă, și cugetă… până nu mai are la ce! Fiind lipsit de puterea de a lua hotărâri de gravitate și de vreun țel în viață, el își ratează toate șansele de a fi fericit. Starea de bine pe care o câștigă sau peste care dă din când în când nu durează foarte mult.

Aceste cercuri vicioase îl caracterizează în permanență. Poți face foarte bine o caracterizare exhaustivă a lui Leon chiar și dacă vei trata un episod din mijlocul romanului, sau, de ce nu, unul de la sfârșitul acestuia. El nu are aproape niciun fel de evoluție, are parte de un zbucium continuu care-l aduce tot timpul înapoi de unde a plecat și nu se poate debarasa de rațiunea sa bolnăvicioasă, indiferent de stările de fapt cu care se va confrunta de-a lungul romanului. Lipsa de continuitate din viața sa este recunoscută în mai multe rânduri în jurnal, acest lucru fiind un avantaj al scrierii romanului sub forma jurnalului:

Am trecut sub tăcere numai chestiunile care ar fi putut leza delicatețea sentimentelor și puritatea gândurilor ei, în schimb am încercat s-o introduc în esența dramei mele lăuntrice, ce decurge din scepticism și din lipsa oricărui suport în viață.

(Idem, pg. 383)

Din nou sunt în mine două ființe, spectatorul și actorul, și din nou primul începe să-l critice pe al doilea, adesea chiar să-și bată joc de el. Ploszowski scepticul, Ploszowski cel care n-are deloc o credință nestrămutată și fermă în existența sufletului, dar care este îndrăgostit doar de sufletul unei femei, îmi apare ca un caraghios.

(Idem, pg. 384)

Cele trei femei din viața lui nu au însemnat într-un final nimic pentru el, și asta nu pentru că a decis să-și curme viața, ci mai degrabă pentru că le-a lipsit de sens în timpul vieții sale. Pe Aniela a îndepărtat-o prin scepticism, pe doamna Davis a știrbit-o de orice formă feminină, în ciuda eleganței și frumeții ei, prin păcatul desfrânării și trădarea Anielei, iar pe Klara pur și simplu a ignorat-o, focalizându-și atenția sufletului către o persoană, iar pe cea a trupului către alta. Deznodământul romanului este revelator: Aniela, cea pe care o dorea din tot sufletul, moare. Doamna Davis, cea care i-a răcit sufletul prin fierbințeala trupului, trăiește fără griji. Klara, cea care l-a iubit cu adevărat și constituia ultima șansă a unei vieți normale, fiind capabilă de-a susține intelectul și firea lui Leon, pleacă voluntar din viața sa. Leon este complet distrus, redus la nulitate, tocmai datorită lipsei unui ideal ferm, iar scriitorul are grijă să execute pedeapsa cu vârf și îndesat.


Încheiere

În încheiere, nu pot spune decât că sunt extrem de mulțumit de această lectură. Scriitorul l-a transformat pe Leon într-o imagine fidelă a societății, care încă persistă și este, din păcate, încă nestrămutată. Ne identificăm foarte, foarte repede cu Leon, încă din primele pagini ale romanului. Suntem conștienți de lipsa noastră de ideal, de scepticismul nostru, de îndoielile cu care ne tăiem din firul vieții. Cartea de față are un puternic caracter moralizator și o recomand oricui dorește să-și îndrepte acest defect, măcar pe plan personal dacă nu pe planul întregii societăți: lipsa idealului.

Advertisements

We would love to hear your opinion on this article!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s