„Mantaua” de Nikolai Gogol – Recenzie și viziune interpretativă

Introducere. Ce-ți poate trece prin minte când auzi sau citești fie și numele acestei nuvele? Înainte s-o citesc, mi se părea o scriere de o greutate majoră. Și îmi mențin această părere și acum, după lectură.

Mantaua este un cuvânt de natură să-ți provoace o emoție asemănătoare cu cea pe care o avem atunci când ne întâlnim cu o persoană pe care o respectăm foarte mult, sau ca cea pe care o simte un drumeț atunci când privește de pe o colină un oraș pe care urmează să-l exploreze ca un adevărat aventurier.

Ei bine, acest cuvânt împreună cu renumele lui Gogol reprezintă un titlu de carte pe care nu vă doresc să-l ratați.

Despre autor. Opera lui Nikolai Vasilievici Gogol a avut un impact imens asupra întregii literaturi rusești. Scriitori precum Fiodor Dostoievski, Lev Tolstoi și Ivan Turgheniev au pășit pe drumurile lor influențați fiind de acest suflet al primei jumătăți de secol XIX. Caracteristica principală a creației lui Gogol este realismul timpuriu de care a dat dovadă, fiind extrem de fidel adevăratei fețe a vieții și descoperind fără ezitare și fără milă cele mai odioase defecte ale societății nobiliare din vremea sa.n-gogol_by_f-moller_early_1840s_ivanovo_detail

S-a născut la 1 aprilie 1809, în localitatea Sorocințî a fostului Imperiu Rus (astăzi, localitatea aparține Ucrainei) și este, ca naționalitate, ucrainean.
A avut un suflet extrem de sensibil atât din punct de vedere emoțional cât și artistic. Iată, bunăoară, un bun exemplu al acestei sensibilități: dezamăgit de primul său eșec în materie de scriere, acesta a retras cărțile publicate și le-a dat foc. Tot o dovadă a sensibilității sale sufletești este și apropierea sa de Dumnezeu.
La 4 martie 1852, în jurul orei 8 dimineața, acesta moare la vârsta de 42 de ani.
La ora actuală, mormântul său se află în cimitirul Novodevicii din Moscova.

Rezumat. În Mantaua, Akaki Akakievici este surprins în etapa finală a vieții sale. Este un funcționaovercoat_by_kuroi_kisinr simplu în sistemul birocratic monstruos al vremii și nu se bucură de agrearea nimănui, lucru valabil încă din pruncie. La un moment dat, i se tocește întru atât de mult mantaua, încât este nevoit, spre disperarea lui, să-și facă una nouă. După lungi perioade în care Akaki a economisit, această disperare se transformă într-o bucurie imensă, întrucât noua sa manta îi oferă o cu totul altă imagine între funcționari. Este mai apreciat și mai bine văzut, ba chiar este invitat și la o serată. După această serată, însă, este prins de hoți, agresat și ușurat de mantaua sa nouă. Încercările lui de a-și recupera cel mai de preț lucru pe care l-a avut vreodată sunt încununate de eșec, astfel încât, din cauza lipsei acestui element vestimentar obligatoriu și a stării sufleteși, se îmbolnăvește și la scurt timp moare. Totuși, sufletul lui Akaki zdruncină barierele fantasticului, transformându-se într-o stafie care a umblat pe pământ câteva zile, timp suficient pentru a-l zgudui pe marele funcționar care a refuzat să-l ajute când lui Akaki i s-a furat mantaua.

Personaj și Interpretare. Nuvela reprezintă o gigantică satiră la adresa societății timpului, însă nu sunt sigur dacă are tendințe moralizatoare, așa cum ar fi firesc. Impactul narațiunii și felul ei sunt neobișnuite pentru o lectură de secol XIX. Naratorul își ironizează personajele într-un stil comic ce mi-a amintit oarecum de dramaturgia lui Caragiale. Naratorul se adresează într-un dialog continuu cu cititorul, explicându-și totodată intențiile creatore (caracteristică prezentă și în alte opere ale sale, de pildă Nasul). Este foarte posibil ca Gogol să fi fost împăcat cu ideea că sistemul birocratic al vremii este atât de înrădăcinat în sufletul societății, încât orice încercare de trezire a sa avea să fie sortită eșecului.

Poate tocmai din acest motiv, Akaki Akakievici Bașmacikin este introdus în acțiune și prezentat atât de crunt, dând impresia că este cu adevărat nul, atât din punct de vedere social cât și sufletesc. În interiorul său, Gogol oglindește goliciunea societății. În el sălășluiesc spiritul și defectele epocii duse la cel mai înalt grad posibil.

„În ceea ce privește poziția socială (fiindcă la noi se obișnuiește să numești în primul rând poziția, rangul), personajul nostru ocupa funcția de consilier titular permanent”

„În timpul botezului, copilul începu să plângă și schiță o astfel de grimasă de parcă ar fi știut că va deveni cândva consilier titular

„… pesemne, omul acesta a venit pe lume fiind pregătit numai pentru a face această activitate, îmbrăcat cu tunică și cu chelie.”

Akaki era extrem de dedicat meseriei sale, astfel încât nu-l interesa de la cine primea paper_stock_10_by_hatestocksarcinile și le întocmea fără cusur. Întreaga sa viață gravita în jurul copierii și al scrisului frumos, citeț și corect. Din această pricină, el era ironizat și mereu luat peste picior de către colegii săi de serviciu, acest lucru neafectându-l decât atunci când jignirile deveneau de nesuportat. Un lucru este revelator aici: câteodată, Akaki le mai spunea „Lăsați-mă în pace, de ce mă jigniți?” ceea ce le provoca o milă profundă colegilor.

Un tânăr funcționar care a luat exemplul celor cu vechime, jignindu-l pe Akaki, este marcat de aceste cuvinte demne de milă:

„… și-n aceste cuvinte pătrunzătoare se simțea prezența altor cuvinte: „Eu sunt fratele tău.” Atunci, sărmnaul băiat își acoperea fața cu mâinile și se cutremura, văzând câtă lipsă de omenie există pe lume, câtă duritate feroce se ascunde în firea delicată și instruită a nobilimii și – Doamne! – chiar și în el însuși, despre care cei mai mulți din cei ce-l cunoșteau credeau că este nobil și onest.”

Tânărul acesta este cutremurat de constatare, dar și, mai ales, de faptul că toți funcționarii sunt predispuși să ajungă la acest nivel de goliciune precum Akaki, ba mai mult: chiar sunt întru atât de goi sub paravanul plăcerilor și a micilor ieșiri cu care sunt obișnuiți.

Mintea goală a personajului și stilul narativ cuceritor al lui Gogol sunt surprinse foarte bine în următorul fragment:

„…chiar dacă s-ar fi uitat pe fereastră, în orice direcție, ar fi văzut tot rândurile sale drepte, curate, scrise citeț, și doar dacă, nu se știe de unde, ar fi apărut pe umărul său botul unui cal, care tocmai ar fi eliberat prin nările sale un curent puternic de aer, direcționat spre obrazul lui, numai atunci ar fi putut observa și el că, de fapt, se află nu în mijlocul unui rând abia terminat de transcris, ci mai degrabă în mijlocul străzii.”

Mantaua reprezintă simbolul agreării sociale și al fățărniciei nobiliare. Faptul că i s-a ros mantaua într-un asemenea hal este o consecință firească a pasivității sale generale ieșite din comun. Akaki nu este conștient de asta, încercând să o repare, firește, tocmai pentru că o nouă manta ar costa enorm de mult.

lost_his_best_friend_by_wendz82-d4c9l0h

Credits: alice-castiel on deviantart.com

Croitorul ne este prezentat ca fiind o ființă deplorabilă, bețivă, dar totuși pricepută la meseria pe care o desfășoară. Se dovedește a fi un om înțelegător, stabilind un preț potrivit pentru noua manta a lui Akaki și lucrând la ea cu cea mai mare atenție. Cu ajutorul croitorilor, nobilimea își întreținea mândria prin vestimentație. Însușirile sale nu sunt alese întâmplător de către autor, la fel cum și locuința sa ne arată de unde pornește această mândrie:

„Urcând scara ce ducea spre locuința lui Petrovici, care, trebuie să recunoaștem, era umedă și murdară, de jos până sus, cu tot felul de lături unsuroase, și pătrunsă de un miros de alcool care îți înțepa ochii, aceasta fiind, după cum se cunoaște, o caracteristică obligatorie a scărilor întunecate ale caselor din Petersburg…”

Faptul că mantaua sa veche (poreclită „capot” de către colegii săi) nu mai poate fi reparată constituie o veste devastatoare pentru Akaki. Totuși, numai gândul că o va avea îl schimbă radical:

„De atunci, însăși existența sa păru mai plină de sens…”

„El însuși deveni oarecum mai viu, chiar și caracterul său păru mai hotărât, deveni un om care își găsise un scop clar în viață și lupta pentru realizarea lui.”

După lungi și greoaie sacrificii, Akaki pune în sfârșit mâna pe mantaua sa nouă. Firește, statutul său social este cu totul schimbat, colegii săi sunt uimiți de noua manta și îl consideră un om demn de toată stima. În mod miraculos și ciudat în același timp, vestea că Akaki are o manta nouă s-a răspândit printre colegii săi ca păduchii în război. Mai mult, unul din colegii săi vrea să organizeze un chef în cinstea lui Akaki (mai degrabă în cinstea noii sale mantale) la care, fiind personajul principal al serii, acesta trebuia să participe.

Ajuns la chef, totul era neobișnuit pentru Akaki Akakievici, ceea ce era și normal să se

cats_like_magic_by_eilidh-d33p9r8

Credits: eilidh on deviantart.com

întâmple. Laudele la adresa mantalei au încetat după puțină vreme. Vrând să plece, acesta își găsește mantaua pe jos, prăfuită, ceea ce reprezintă, din punctul meu de vedere, un semn premergător dezastrului ce avea să-l trăiască, împreună cu cel al scărilor întunecate, amintite anterior.

Scena care a precedat tâlhăria la care a fost victimă Akaki reprezintă o capodoperă descriptivă, pregătind cititorul pentru ce urmează să se întâmple. De altfel, tâlhăria s-a consumat cu relativă ușurință: o deposedare și o lovitură sănătoasă cu o bucată mare de lemn.

Drumul disperat pe care pășește Akaki Akakievici până la moartea sa în căutarea mantalei dovedește cât de ineficient și cât de fățarnic este sistemul administrativ rusesc. Poliția este complet inutilă și oarbă, detectivii așa-zis particulari îți pun mai multe întrebări decât e cazul, zăpăcindu-te și nerezolvând, în fond, nimic, iar înalții funcționari cu cunoștințe sunt mult prea mândri ca să se coboare la nivelul unui necăjit, fost faimos. Naratorul îl introduce în acțiune pe un oarecare om important la care Akaki apelează cu sfiala obișnuită:

„Akaki Akakievici, fiind deja înarmat cu acea stare de sfiiciune bolnăvicioasă obligatorie în astfel de cazuri, se jenă și mai mult și încercă, atât cât îi permitea dezlegarea limbii, să explice, adăugând mai des decât oricând interjecția „iată”, că mantaua îi fusese absolut nouă și că, iată, fusese prădat în mod inuman, și că i se adresează pe această cale, pentru ca Domnia Sa să stăruie pe lângă cunoștințele sale înalte (…) care ar putea să dispună căutarea mantalei.”

Fiind cu totul distrus de comportamentul umilitor la care a fost supus de către înaltul funcționar, Akaki se retrage lipsit de speranțe. Se îmbolnăvește grav și în cele din urmă moare. Acest eveniment nefericit trece prin sufletele oamenilor precum un gând fugitiv la cina luată acum o săptămână. Omul important lasă la lumină o părticică din compasiunea sa, neștiind că Akaki este mort, trimițând un funcționar la el acasă ca să-i transmită că, poate, îl va ajuta. Înaltul funcționar se cutremură la auzul morții micului copist, însă până la urmă o trece cu vederea.

Între timp, sufletul lui Akaki nu stă cuminte. El a murit atât de tulburat, încât nu a reușit să-și găsească liniștea nici măcar în moarte. Decide să se arate în fiecare noapte sub forma unei stafii, care îi dezbracă pe toți trecătorii de mantalele lor, căutând-o pe a sa, indiferent de gradele sau funcțiile lor. El devine o reamintire a morții, atât de urâtă de nobilime. Chiar și omul important se trezește cu Akaki în spate:

„- A! Iată că te-am găsit și pe tine, în sfârșit! Iată, te-am prins și de guler! Am nevoie de mantaua ta! Pentru că nu ai vrut să-ți bați capul ca să o găsești pe a mea și m-ai și dojenit – acum să mi-o dai pe a ta!”

Frica morții, materializată chiar lângă el, îl determină pe funcționar să-și predea mantaua și să facă drum întors spre casă, întrerupând o călătorie plăcută spre păcat, acesta având gândul să-și înșele nevasta. Întâmplarea aceasta îi schimbă viața înaltului funcționar, determinându-l să se comporte mai frumos (și mai uman, totodată) cu subordonații săi.

Încheiere și părere generală. Dimensiunile nuvelei sunt reduse, astfel încât lectura durează maximum o oră și jumătate. M-a distrat. M-a relaxat. M-a surprins. Nuvela nu m-a dezamăgit sub nici o formă, la fel cum nu au făcut-o nici celelalte scrieri ale lui Gogol, lecturate până acum. Fără întârziere (sau cu una acceptabilă), voi zăbovi și asupra restului operei acestui autor. Până atunci, dragi cititori, vă urez lectură plăcută!

Advertisements

We would love to hear your opinion on this article!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s