Duminica, mai multă lume-și face cruce-n tramvai

Este logic, știu și eu.

Totuși, nu pot să nu mă opresc asupra acestui gând în fiecare duminică. Există o explicație, fără îndoială. Călătoriile cu mijloacele de transport în comun sunt obișnuite, palpitante și totodată înfiorătoare, ca atunci când cobori, seara târziu, ultimul din tramvai sau din autobuz. Atunci te gândești: ce va fi cu acest vatman? Uite, bietul, merge singur undeva, probabil că nici el nu știe unde! Luminile sunt aprinse pentru nimeni și acel nimeni ocupă cu nesaț toate locurile.

În zilele lucrătoare precum și în sâmbete, sunt obișnuit cu sentimentul că, atunci când autobuzul în care mă aflu trece pe lângă o biserică iar eu îmi fac cruce, puțini dintre cei care stau în picioare, pe scaune sau, câteodată, chiar și în aer, îmi vor urma.
Tot la fel simt și când zăresc pe altcineva că o face primul, iar eu îi urmez exemplul. Mă uit cu atenție și cu nădejde la toți cei din jur, așa cum se uită un amator de artă la o pictură celebră, sperând să i se descopere ceva în compoziție, poate poate mărețul pictor îi va dărui și lui fiori. Când zăresc o mână mișcându-se după cum așteptam, simt o bucurie firească.

Ei, duminica este altceva. Duminica mă ridic din pat liniștit și-mi croșetez dimineața după bunul meu plac, pentru ca mai apoi să fiu luat pe sus de o emoție ciudată, care prin însăși existența ei, lăsând la o parte efectele, constituie un mare semn de întrebare pentru mine.
Odată ajuns în tramvai și găsindu-mi loc fără niciun fel de problemă, analizez mulțimea, ca un asasin a cărui principală armă o constituie privirea complet inofensivă. Suntem cinci, șase, poate șapte oameni. Ajunși în dreptul unei biserici, firește, dau să-mi fac semnul Crucii. Când colo, ce să văd? Cortina se ridică și aproape toți (dacă nu chiar toți) se grăbesc să închine o secundă din viața lor trudei cu care s-a ridicat acea biserică, precum și Celui care o stăpânește. Îmi este dat să fiu spectator și totodată artist într-un concert de recunoștință și mărturisire.

Iată și emoția ciudată despre care vă vorbeam mai devreme.
Oare nu avem noi bilete valabile o întreagă viață la acest concert? Oare nu străbunii noștri s-au grăbit să ne facă rezervare la această operă? Nu avem noi un loc asigurat în rândul din față, nesfârșit ca lungime și unicul din întreg Universul?
Ba da, avem.

Atunci, cum se face că în fiecare duminică, eu uit de experiența săptămânilor trecute și sunt mirat din nou și din nou de acest concert? E minunat cum un lucru de-a dreptul firesc te poate uimi. Tot așa sunt și apusurile frumoase. Tot așa sunt și aceldsc_0031e seri în care scrii poezie, citești o carte bună sau trăiești o emoție puternică, născând impresia veșniciei nopții. Tot așa sunt și zâmbetele iubitei.

Rămâne să clarificăm și de ce toate acestea.
În fond, ce este duminica? Un fel de sită, aș îndrăzni să spun. O sită cusută cu fir tricolor, dăruită poporului român de blândețea și dreptatea lui Dumnezeu și păstrată rând pe rând de generațiile care-au călcat pământul strămoșesc. Oamenii se trudesc, se fac fini și prețioși pentru a putea trece prin această sită și pentru a avea tihna adevărată a duminicii. Cu alte cuvinte, cei care trec prin sită află cu adevărat odihnă și ajutor, cei care se află în sită sunt cei care se supun trudei amintite mai sus, iar cei care se mulțumesc să privească cernutul sunt cei care, din păcate, au dezbrăcat duminica, așa cum este la modă în vremurile noastre, de toate hainele ei tradiționale, frumoase și călduroase. Duminica devine pentru acești oameni un prilej de odihnă, ce-i drept, dar care în esența ei nu se diferențiază cu nimic de restul zilelor săptămânii. Fără aceste haine, ea devine modernă, simplistă și rece. Ziua perfectă pentru a face niște cumpărături, să mai hrănim un pic consumerismul din noi, să dormim mai mult sau să pierdem elegant vremea.

Vă doresc să aveți parte de duminici frumoase, împletite cu odihnă reală. De asemenea, vă propun prietenește să nu lăsăm egoismul și nepăsarea din noi să ne dezbrace duminicile!
Va trebui totuși să ne obișnuim cu ideea aceasta și să trăim cu ea:

Duminica, mai multă lume-și face cruce-n tramvai.

 

Advertisements

We would love to hear your opinion on this article!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s