Happy Slam cu happy end

Supranumit „The Happy Slam” ,turneul de la Melbourne a debutat cu surprize (mărturisesc că unele foarte unhappy pentru mine) încă din primele zile. Dacă eliminările de pe tabloul feminin din primele tururi (Simona Halep-seed 4 ,Aga Radwanska-seed 3) sunt oarecum obișnuite pentru circuitul feminin, nu același lucru se poate spune despre parcursul lui Murray (nr.1 ATP) și  Djokovic (nr. 2 ATP), care a pierdut inexplicabil în turul 2 cu Denis Istomin (nr. 117 ATP).

TENNIS-CHARITY-FEDERER-NADAL
©http://labarra.mx/la-era-abierta-del-tenis/

Este cunoscut faptul că  Novak se simte mai bine decât peștele în apă pe Rod Laver Arena, unde a reușit să câștige nu mai puțin de 6 titluriPână acum prea puțini au fost cei care au îndrăznit să pună la îndoială supremația sârbului pe hardul australian. A reușit-o Istomin, care apărut de nicăieri, intrat cu ajutorul unui wildcard pe tabloul principal,  și care evident, cotat cu șanse aproximativ nule în cofruntarea cu nr. 2 mondial, a produs cea mai mare surpriză a turneului. Rezultatul se aseamănă oarecum cu episodul Soderling-Nadal de la French Open-2009: a picat când nimeni nu se aștepta, chiar la turneul favorit al lui Rafa.

Însă zeii tenisului au avut milă de noi, privitorii de rând, și ne-au oferit o finală memorabilă. Un Fedal într-o finală de Slam este în continuare o raritate pentru zilele noastre (ultima a fost la Roland Garros, acum 6 ani!!). Finala AO 2017 vine în urma unor meciuri de 5 seturi în semifinale (Nadal-Dimitrov, Federer-Wawrinka) fenomenale, pline de dramatism, cu un tenis jucat la cel mai înalt nivel.

Surpriza e dată de faptul că atât Federer cât și Nadal au venit în Australia fără să aibă prea multe așteptări. Roger era la primul turneu după 6 luni de pauză din cauza accidentării de la genunchi, iar Rafa încă nu reușea să confirme revenirea la forma de odinioară. Eliminările precoce ale marilor favoriți Murray și Djokovic au început să contureze tot mai mult scenariul unui nou Fedal în ultima fază a turneului.

Chiar dacă la prima vedere H2H (6-2 pentru Nadal) în finalele de slam dintre Federer și Nadal nu lasă loc de prea multe interpretări, am mari speranțe în privința lui Federer, care are o nouă șansă ( din ce în ce mai puține, cu fiecare început de sezon) de a pune în vitrină slamul cu numărul 18. Vârsta incredibilă la care a ajuns să joace finala de Slam (Roger are 35 de ani) nu face decât să confirme pentru a nu știu câta oară locul unic, inegalabil, pe care îl are în istorie. Naturalețea și eleganța cu care „bagheta” maestrului mângâie orice minge la o vârstă atât de înaintată e ireală! Fiecare minge pusă în teren e un nou motiv de bucurie pentru spectatorii sportului alb care ar trebui să profite la maximum de tot mai puținele prezențe ale lui Federer pe terenurile de tenis.

Vă invit să urmăriți un spectacol extraordinar, poate ultimul în care rolurile principale să îi aibă în distribuție pe Rafael Nadal și Roger Federer. Va fi al 35-lea episod al celei mai mari și mai frumoase rivalități din istorie.

Vamos Rafa, C’mon Roger!

 

*Finala Australian Open este programată duminică, 29 ianuarie, ora va fi anunțată în cursul zilei de sâmbătă.

 

Advertisements

We would love to hear your opinion on this article!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s