Pierdut în spațiu-timp

Scârbă și dezgust. Atât a rămas din sufletul meu, de odinioară inocent. Nu mă mai pot suferi. Nu, „suferi” e prea puternic, nu mai pot conviețui cu mine. Da, sună mai bine. Durerea-mi sună mai bine așa, dar de ce ar fi veninul mai dulce? Ne face oare să ne simțim mai bine? Plauzibil, dar tot nu mă pot uita la mine, am ajuns ce uram cel mai mult: un abderit, un paria, un mojic.

A fost un sex carnal, lipsit de orice sentiment, până și de compasiune; un sex stângaci și întrerupt, de novice și nimfomană. Probabil, dragule cititor, ești curios cum a început totul. Indiciu: nimic mai simplu. Pentru următoarele rânduri renunță la toate ideile despre puritatea femeii, accepta degradarea ei; renunță la modelul fidelității, a expirat de când nimeni nu  a aruncat cu piatra în adulterina din Scriptură; renunță, dragule cititor, la tot ce consideri frumos într-o relație interumană.

Un internat vechi, comunist, cu băi comune. Încăperea „chiuvetelor”, eu și o ea. Nu este ea, oferitoarea de plăceri carnale și ucigașa de moralitate, este o altfel de ea, dar totuși la fel de comună. Strânși în brațe, discursuri monosilabice:

-Nu, nu pot.
-De ce mă rog?
-Abia te cunosc, nici nu știu cine ești.
-Te-a oprit asta vreodată? Să fim serioși…

Și acum aparea „ea”. Îmi cer sincere scuze, întâmpin o dificultate atroce în încercarea de a-i spune ei: „ea”. Paradoxal, pentru că tocmai sexul este ceea ce o definește, dar a ajuns într-o stare atât de profundă de plăcere carnală, încât și-a pierdut feminitatea definitorie. Precum o mașină proiectată ca să-și atingă viteza maximă posibilă, care își pierde confortul și plăcerea de a conduce, așa a ajuns și această fanfaroană. O femeie proiectată mintal să fută…și doar să fută.

Fetițele sunt păcălite cu hăinuțe, băiețeii cu mașinuțe. Ambii, pentru că sunt copii, cu acadele. Dar ce repede cresc, nu-i așa? Sau nu. Femei, bărbați, contese, duci, domnișoare și prinți; înduplecați cu toții de aceleași cuvinte dulci, cu mai mult sau mai puțină pregătire anterioară, să-i zicem generic: preludiu verbal.

Nu vorbim aici de flirt.

Alții ar putea considera că am evoluat, că am trecut testul bărbăției, dar nu eu. Eu zic că l-am picat în cel mai rușinos mod posibil, nu mă mai simt uman. Acesta e cuvântul: uman. Parcă odată cu acest act mi-am pierdut dreptul la umanitate, am devenit un animal sălbatic și nimic mai mult. Cum mă voi întoarce acasă, la cei dragi, arătând la fel, dar când știu că în interiorul meu a fost dărâmat pilonul de rezistență al sinelui meu…și de către cine? Chiar de mine.

Nu îmi acord toate meritele. Am fost ajutat, dar m-am lăsat ajutat. Doar voi, femeile, puteți ucide așa subit ego-ul unui bărbat, îl puteți suprima printr-un gest și apoi plecați indiferente la următoarea voastră victimă, lăsând în urmă un muribund moral. De ce dracului o faceți?! Aveți puterea să-l ridicați deasupra tuturor și să-l faceți să devină un, un…un monstru, doar de atât sunteți în stare. Acum sunt sigur de asta.

That, my dear, is love. A never-ending crap which you enjoy for, let`s say, a week and then it starts killing you softly and in the end someone is broken and the other one is seen as an awful human being and then you start all over again with a different person. It’s just a matter of time.

E ca în rațele și vânătorii. Doar că nu știi de care parte te afli.

Spațiu: Acasă
Timp: Primăvara
Totul pare a decurge normal.

Advertisements

We would love to hear your opinion on this article!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s