Scroll

Sari! Că a început.
Privește-te în oglindă în timp ce te speli.
E toată introspecția pe ziua de azi și noaptea de ieri.
O, ești răpitor! O, dar ce bucle aveți, domnișoară!
Se știe că atracția e subiectivă, oglinda e, oare? Gustări.
Împiedică-te de trepte pe amănunte. A câta oară?
Oricum o iei în jos. Ei da, dar eu măcar merg pe scări.
Societatea a luat liftul în jos. Că e leneșă. Că e mizerabilă.
N-are maniere sau cultură. Are totuși vânzări.
N-are timp să te întrebe ce sport joacă sufletul tău.

Are timp de scroll. Îi place umorul sec.
Sec de la secundă, scroll-ul nu are timp de creierul tău.
Ai fix cinci minute să te descrii în cel mai intens amănunt.
Păi am fișa cu tot ce reprezint, cu ce sunt.
Am structurat din mine-un tabel.
Poate mă citiți și pe mine într-o pauză, puțintel?
Vreau să fiu citit de cât mai multă lume. Ființă lizibilă.
Vreau să fiu atât de simplu, încât să mă știi cap-coadă
și lămâie
În două minute de scroll pe profilul meu de Facebook.

Înoată.
Dă din mâini și din picioare.
Trage puțin aer curat, dintr-un pub sau un club tare.
Bagă-te cu ochii-n valuri care trec. Nu sunt perle-n astă mare.
Conștiința-ți a intrat de mult la apă.
Nu se vede Fundul. Alege alge verzi și sare prețul, inima.
Dacă nu vezi Fundul, uită-te după cât mai multe funduri.
Sau poate…

Îti place de ea. Ce să faci? Păi te-nvăț : dă-i un like la o poză veche.
Foarte veche. Sau un love. Nu foarte multe totuși, nu prea evident.
Știi tu, strategii discrete.
Peste cinci like-uri e clar.
Peste zece like-uri devii obsedatul cu altar.
Stai deoparte o vreme, creionează-ți scheme de acțiune-n minte.
Ca nu cumva să spui ceva original, că se observă, fata simte.
NU o întreba ceva adânc din prima, ca ciudatu’!
Întreab-o ce aprilie face, fii diferit, ce dracu…
Așa face toată lumea? Nu, nu, așa e la modă.
Așa e peste tot? Nu, nu, așa fac toti oamenii interesanți.
Și eu sunt interesant. Nu? Trebuie să fiu. Toata lumea faină este.

Gata. Ai zâmbit puțin măcar?
Păcat, orice ai răspunde.

Advertisements